Cu referire la instituirea stării de urgență în sectorul energetic la nivel național, astăzi, 25.03.2026 s-a convocat ședința extraordinară a Comisiei pentru Situații Excepționale a orașului Ialoveni.
În cadrul ședinței a fost examinată situația actuală și au fost stabilite măsuri concrete pentru prevenirea disfuncționalităților și asigurarea continuității serviciilor esențiale la nivel local.
La această etapă, la nivelul orașului Ialoveni, nu sunt înregistrate situații care să afecteze funcționarea serviciilor publice esențiale, însă, în contextul riscurilor existente, autoritățile locale au dispus măsuri de prevenire și gestionare eficientă a consumului de energie electrică.
Măsurile stabilite:
reducerea consumului de energie electrică în instituțiile publice și întreprinderile municipale, în special în orele de vârf 07:00–11:00 și 18:00–23:00;
utilizarea rațională a iluminatului interior și exterior, precum și ajustarea regimului de funcționare a iluminatului public stradal;
optimizarea consumului în cadrul serviciilor publice esențiale, inclusiv prin adaptarea funcționării sistemelor de alimentare cu apă;
informarea administratorilor blocurilor locative și a locatarilor privind evitarea utilizării lifturilor în orele de vârf;
evaluarea necesarului de echipamente de rezervă, inclusiv generatoare electrice și alte dispozitive necesare pentru intervenție în situații de urgență;
pregătirea măsurilor necesare pentru menținerea funcționării serviciilor publice esențiale, inclusiv în cazul unor eventuale întreruperi de energie electrică;
informarea continuă a populației despre evoluția situației și măsurile recomandate.
Totodată, persistă riscul sistării activității transportului public. Primăria va depune toate eforturile și va întreprinde măsurile necesare pentru a asigura menținerea unui nivel minim de transport public pe ruta Ialoveni–Chișinău.
Concomitent, îndemânăm cetățenii, instituțiile și agenții economici să dea dovadă de responsabilitate, să utilizeze rațional energia electrică și apa și să manifeste calm și solidaritate.
Primăria va continua să informeze prompt și transparent cetățenii despre evoluția situației și măsurile adoptate, iar toate informațiile relevante pot fi accesate pe pagina web oficială a primăriei: www.ialoveni.md.