Primăria orașului Ialoveni, în parteneriat cu IP Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” și Inspectoratul pentru Protecția Mediului Ialoveni, a participat la o amplă acțiune ecologică de plantare a arborilor de catalpa, desfășurată pe aleea de-a lungul pistei de bicicliști din preajma canalului râului Ișnovăț.
Aleea nou creată va purta denumirea simbolică „𝑨𝒍𝒆𝒆𝒂 𝑷𝒆𝒕𝒓𝒆 𝑺̦𝒕𝒆𝒇𝒂̆𝒏𝒖𝒄𝒂̆”, în semn de apreciere pentru valorile educației și contribuția la formarea tinerelor generații.
Activitatea face parte din proiectul „Calendarul Ecologic al Școlii” câștigat de liceu, în cadrul programului „EcoEd – școala pentru viitor verde” implementat de Centrul Național de Mediu cu susținerea financiară UNICEF Moldova, care prevede implementarea unui șir de acțiuni dedicate protecției mediului și promovării educației ecologice. Evenimentul s-a remarcat prin implicarea activă a elevilor, care au participat în număr mare, demonstrând responsabilitate și spirit civic. Prin astfel de inițiative, tinerii sunt încurajați să adopte comportamente sustenabile și să devină promotori ai unui mediu sănătos.
Primarul orașului Ialoveni a apreciat implicarea tuturor participanților, subliniind importanța unor asemenea acțiuni pentru viitorul comunității: „Fiecare copac plantat astăzi este o investiție în sănătatea și calitatea vieții orașului nostru. Mă bucur să văd tineri implicați, care înțeleg că protecția mediului începe cu gesturi concrete. „Aleea Petre Ștefănucă” va rămâne un simbol al implicării și al responsabilității față de natură.”
Împreună pentru un viitor verde!
#PrimariaIaloveni #LTPetreStefanuca #IPM_Ialoveni #AleeaPetreStefanuca #ActiuneEcologica #OrasVerde #TineriImplicati #Catalpa